• joi, 31 martie 2011

    CELE 10 PORUNCI

    1.  Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.2.  Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor.3.  Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert.4.  Adu-ti aminte de ziua Domnului si o cinsteste.5.  Cinsteste pa tatal tau si pe mama ta, ca bine sa-ti fie si multi ani sa traiesti pe pamant.6.  Sa nu ucizi.7.  Sa nu fii desfranat.8.  Sa nu furi.9.  Sa nu ridici marturie mincinoasa impotriva aproapelui tau.10. Sa nu poftesti nimic din ce este al aproapelui tau.

    Pocainta

    Nevrednica sunt, Doamne, milostivirii Tale
    Si Ti-as cersi iertare, dar nu stiu cum sa-cer;
    Ci Tu pricepi cuvantul din mute osanale
    Si talcul rugaciunii de lacrimi si taceri.
    Imi stiu faradelegea: gresita sunt, Stapane,
    Prea mult am stat cu ochii plecati, catand in lut,
    Prea multe griji avut-am de zilele de mane
    Si n-am iertat, cand rana in suflet m-a durut.
    Ti-am prea iubit faptura, de Te-am uitat pre Tine,
    Si cantecul taranei l-am ascultat prea mult,
    Am irosit comoara de armonii divine
    Si glasul cel de taina eu n-am vrut sa-l ascult.
    Mi-am impletit cantare din grele flori de tina,
    Am indragit mirosul de verde si de crud,
    Am prea iubit amurgul, cu zarea-i de lumina
    Si turma de caprite, cu botul mic si ud.
    Mi-am impletit cantarea din flore de matasa,
    Am indragit mirosul de miere si de tei,
    Am prea iubit podoaba si haina de mireasa,
    In zambetul campiei, mijind sub pasii mei.
    Nevrednica sunt, Doamne, milostivirii Tale,
    Caci n-am sporit talantul, pe care mi l-ai dat,
    Ci ca un rob , am irosit in cale
    Multimea milei Tale si darul Tau bogat.
    Acum, cutremurata de taina Cinei sfinte,
    Stau, Doamne, inainte-Ti, in goliciunea mea,
    M-apasa greu pe umeri aducerile-aminte
    De patimile firii, de toata pofta rea.
    Din gand smerit primeste, Iisuse, rugaciunea,
    Hraneste-ma pe mine cu har imbelsugat,
    Adapa-ma cu mila, imbraca-mi goliciunea
    Cu raza de sfintenie din chipul Tau curat.
    Sa nu ma lasi, Preabune, sa plec nemangaiata,
    Caci imi cunosc pacatul si taina Ta o stiu
    Strig catre Tine, Doamne, din inima plecata,
    Sa nu ma lepezi astazi, ci lasa-ma sa viu.
    Sfinteste-ma, Iisuse, si taina mi-o arata,
    Pogoara-n minte harul prin ungerea cu mir,
    Si fa sa nu ma arda vapaie-nfricosata,
    Cand buza mea de tina sorbi-va din Potir.

    de ZORICA LATCU


    • DESPRE ASCULTARE

      "Asta este menirea omului: ascultarea glasului lui Dumnezeu. Mantuitorul zice: oile Mele aud glasul Meu si urmeaza Mie. Glasul strainului nu il aud si se infricoseaza de al strainilor, ca nu il cunosc. (Ioan,10:1-5) Deci oile lui Hristos si, in masura in care suntem oile lui Hristos, ne invatam increderea in Dumnezeu. Invatam sa deslusim glasul lui Dumnezeu (glas tainic, precum si cuvantul este o taina a energiilor lui Dumnezeu), incepand dintr-o traire morala prin care ni se dezvolta niste simturi. Pornim cu oarecare frica - aceasta fiind o energie care pazeste - frica aceasta dezvolta o perceptie: deslusirea glasului strain de al Tatalui, atunci cand deslusim un glas strain - acolo unde este strain - si glasul Tatalui - glasul Celui ce ne naste intru viata vesnica - in cuvintele lui Dumnezeu; omul, fiind atras catre viata, desluseste moartea acolo unde nu este glasul lui Dumnezeu.
      De aceea spune Mantuitorul ca oile Mele se tem de straini, fiindca nu cunosc glasul strainului. Adica, nu recunoastem in strain glasul chemarii catre viata. Dar acesta-i un simt care este in om din fire, mai mult sau mai putin, in masura caderii fiecarui om, simt care se dezvolta prin trairea cuvantului dumnezeiesc.
      Astfel, incep sa se induhovniceasca cele cinci simturi care, induhovnicite initial printr-o prima traire, ne conduc putin cate putin la o mai adevarata cunoastere in cele ale lui Dumnezeu, pana ajungem la o familiaritate cu Dumnezeu."
      ..................................................- ................................................
      "Ma gandesc la alta chemare a glasului lui Dumnezeu: "Auzi, Israil!" - Israil insemnand poporul lui Dumnezeu. Auzul - este un lucru pe care-l numim in Biserica "ascultare". "Ascultarea" este in primul rand "auzul cuvantului", ceva ce ascultam. Noi intelegem ascultarea ca o disciplina: sa asculti de cineva". Este un adevar si in asta, dar nu aceasta este esenta ascultarii. Efectul de disciplina vine din ce numim duhovniceste ascultare, dar este numai un efect, un efect secundar. Fac o comparatie: Precum pruncul in pantecele maicii: am auzit din cunostintele stiintifice ca in el, dintre cele cinci simturi, auzul este primul care se dezvolta si ca pruncul poate auzi glasul tatalui prin tesuturile pantecelui maicii. Ceva analogic se intampla in trairea noastra duhovniceasca. Prin tesuturile lumii asteia, materiei asteia, invatam sa deslusim glasul Tatalui. Deci ascultarea, inainte sau dincolo de a fi o disciplina, este o auzire si un discernamant. Discernem deci glasul cunoscut al Bunului Pastor de glasul strainului, pe care il recunoastem ca strain. Bineinteles ca ascultarea, auzirea, daca vreti, duce si la o infaptuire oarecare. Auzim ceva si facem dupa ce auzim - asta numim ascultare ca, as zice, cultura. Deci omul, umbland dupa povatuirile pe care le aude, cultiva in el trairea acelor povatuiri; precum Adam, ascultand povatuirea sarpelui mai mult decat pe a lui Dumnezeu, fara sa-si dea seama, la inceput, a cultivat moartea - si a picat in ea; tot asa, ascultand cuvantul lui Dumnezeu, cultivam in noi samanta vietii si, ca sa zicem asa, "picam" in viata (dar nu picam, ca este, nu o cadere, ci un urcus). Cultivand samanta vietii, samanta va incolti, samanta va rodi si asta este o intreaga cultura. Ziceam ca si cultura pamantului este o cultura; dar si asta este o cultura a "pamantului" care sunt eu.
      Am zis la inceput ca tot ce cultiva omul este cultura. Cultura smintita sau buna, dar este cultura. (...)
      As vrea sa aduc aici un cuvant al Sfantului Dorothei al Gazei care spunea: Cel ce traieste in ascultare, cel ce-si leapada vointa, ca sa traiasca in ascultare - se trezeste facand voia sa dintotdeauna. La inceputurile trairii mele calugaresti, ceva din cuvantul asta am inteles, dar foarte smintit si as vrea sa vadesc aceasta smintire in caz ca si altii se smintesc in acelasi fel. Intelegeam oarecum ca, bineinteles, daca te-ai lepadat de voia ta si faci cu placere ce-ti spune altcineva, asta e voia ta si, deci, te gasesti ca tot mereu faci voia ta facand voia celuilalt. Un graunte de adevar este si acolo, dar intelesul este mult mai adanc, mult mai tainic si mai mangaietor.
      Adevarul este ca Dumnezeu site mai bine decat mine ce vreau. Eu caut viata, dar o pot cauta smintit. Facand ascultare in Duh, ma trezesc dintr-o data: "Pai, Doamne, asta-i ce voiam!" Pana la urma, acesta este lucrul catre care nazuiam. Recunosc, paradoxal, ce n-am cunoscut niciodata. Atuncea cand harul vine, cand cuvantul lui Dumnezeu traind si petrecand in noi incolteste si incepe sa dea viata, cand harul incepe sa traiasca in om, sa-l umple, sa-l plineasca si sa-l indumnezeiasca, marturia tuturor Sfintilor din Vechiul Legamant incoace a fost ca aceasta este ceea ce plineste pe om. (...)
      Se zice ca Dumnezeu este Dragoste, Dumnezeu este Iubire. Atunci omul ce este, daca-i chipul lui Dumnezeu? Si omul este dragoste, si omul este iubire. (...) Omul, fiind facut dupa chipul lui Dumnezeu, isi cauta identitatea, cum zicem noi astazi.
      Dumnezeu mai bine decat mine stie unde-mi este identitatea. Si, cand omul urmeaza cuvantul lui Dumnezeu, se trezeste dintr-o data ca asta si voia. Si voia asa de inversunat, asa de inflacarat, ca este gata si sa moara ca sa ramana cu dragostea, cu firea sa in dragoste, decat sa cada in smintirea dragostei pe care acuma o resimte ca smintire."
      (Parintele Rafail Noica, "Cultura Duhului")
    • GRADINA SUFLETULUI


      Un om l-a întrebat pe duhovnicul său:
      - Părinte, aş vrea să fiu un bun creştin, să am o viaţă fără păcate. Ce trebuie să fac mai întâi, ce este cel mai important?

      - O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, dacă ai o grădină în care plantezi tot felul de flori frumoase, aştepţi ca ele să crească aşa, fără să faci nimic?

      - Nu, părinte, trebuie să le ud...

      - Dar dacă le uzi şi atât, vor creşte ele mari şi frumoase?

      - Nu, părinte, trebuie şi să muncesc, să am grijă de ele, să nu fie distruse de buruieni...

      - Dar dacă le dai toate acestea, şi nu vor avea lumină, pot ele să crească?

      - În nici un caz, părinte, atunci toată munca mea nu-şi are rostul, florile nu vor creşte niciodată.

      - Acum ai înţeles, fiule?! Sufletul nostru este asemenea unei grădini, în care sunt semănate cele mai frumoase flori: dragostea, credinţa, bunătatea, cumpătarea, omenia... Noi însă trebuie să avem grijă de această grădină din sufletul nostru, ca tot ce este acolo să înflorească. Doar astfel sufletul omului se umple de frumuseţe.

      Ce trebuie să facem pentru toate acestea? Să avem grijă ca buruienile păcatelor să nu prindă rădăcini în suflet, să veghem mereu ca răul să nu se cuibărească în noi fiindcă, odată intrat, este foarte greu să-l mai scoţi. Şi ce mai trebuie să facem pentru grădina sufletului? Să o udăm mereu cu apa dătătoare de viaţă, care este rugăciunea. Dar ele tot n-ar creşte, dacă nu le-ar încălzi pe toate lumina binefăcătoare a dragostei dumnezeieşti. Şi unde ar putea găsi sufletele noastre mai multă căldură şi lumină dumnezeiască, dacă nu în Biserică?!

      Ei, poţi tu să-mi spui, fiule, ce este mai important din toate câte ţi-am spus? Oare nu toate sunt importante? Fii mereu atent la sufletul tău, ai grijă de el, fiindcă atunci şi Dumnezeu te va ajuta! Doar aşa, prin munca noastră şi cu ajutorul Domnului, florile minunate din sufletele noastre, adică dragostea, credinţa şi toate lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a dăruit, vor creşte nestingherite, iar viaţa ni se va umple de fericire. sursa:)opasduhovnicesc
    • BUCURA TE MARIE!

      Multe sunt minunile Maicii Domnului , toate atunci cand le citim, raman in inima noastra, dandu-ne mai multa forta si nadejde de a merge inainte, cu Dumnezeu.

      In cartea intitulata "Patericul Maicii Domnului" , este o istorisire care pe mine m-a invatat multe. Ceea ce am constientizat cel mai adanc este cat de mult se uita Dumnezeu la inima omului, la simplitatea inimii mai bine zis , si deasemenea inocenta ei .

      Inocenta inimii cred eu nevrednica , ca a avut-o si Maica Domnului de aceea in icoane la moartea ei , Mantuirorul este infatisat tinanand in brate un copil.

    Femeia crestina si rugaciunea ei

    Cum recunoaştem o femeie creştină? Cum arată ea? Vestimentaţia spune totul? Sau comportamentul ei? În zilele noastre , lucrurile sunt foarte confuze. Acum bărbaţii poartă haine mai multe femeieşti, fac gesturi asemenea, de aceea societatea îi categoriseşte ca "gay". Şi vor să-i mai şi acceptăm... Femeia vrea „egalitate" cu bărbatul, refuză concediul maternal, face culturism, iar unele chiar îşi schimbă sexul "pentru că nu se mai simţeau bine în pielea lor". Dar nu de asta vreau să vă vorbesc... Într-o astfel de lume, unde e la modă transexualitatea şi se promovează femeia modernă, mai există şansa să întâlneşti o creştină? Ei bine, da! Sunt foarte multe femei creştine în jurul nostru, „prin vorbă şi prin port".

    Femeia creştină nu este neapărat miss. Ea are o frumuseţe interioară superioară celei fizice. Poate fi foarte frumoasă, dar în acelaşi timp decentă şi modestă, fără să-şi exploateze frumuseţea, să cadă în penibil sau mai rău în desfrânare, înţelegând că tot ceea ce este şi ce are este darul lui Dumnezeu. În acest sens, avem exemplul sfintelor Ecaterina şi Varvara.

    Nu trebuie neapărat să poarte batic şi fustă lungă, deşi ar fi de dorit. O fată căreia îi place mult să se machieze pentru că suferă de vreun complex, poate avea un suflet foarte bun şi să iubească pe Dumnezeu şi Biserica. Nu putem judeca omul după aparenţe, mai ales pe tinerii care se îmbracă după moda anilor aceştia. Dumnezeu ştie viaţa şi faptele fiecăruia...

    Păcatul este cel care ne urâţeşte, ne murdăreşte sufletul. Şi de fiecare dată ni se urâţeşte şi trupul, chiar dacă nu ne dăm seama. Orice păcătos, dacă nu ar păcătui, ar fi şi mai frumos. Frumuseţea sufletească ni se resfrânge pe chip.

    Fie ca alege mănăstirea sau viaţa de familie, femeia creştină se evidenţiază prin supunerea ei, prin preocuparea intensă pentru valorile spirituale (şi aici mă refer la rolul Bisericii în viaţa ei), prin implicare şi frică de Dumnezeu, după ale Cărui porunci îşi ghidează existenţa.

    Femeia care alege să aibă o familie, îşi păstrează fecioria până la căsătorie, se dăruieşte unui singur bărbat, nu-şi avortează copiii, ci îi creşte cu răbdare şi dragoste. Îi învaţă cuvântul lui Dumnezeu, să fie curaţi (trupeşte şi sufleteşte), să preţuiască viaţa şi valorile morale, să aibă demnitate, să nu le fie ruşine să muncească, să-şi iubească ţara.

    Nu e deloc uşor să fii femeie. Pe lângă greutatea naşterii de prunci, femeile au foarte multe responsabilităţi într-o familie. Să fii soţie şi mamă nu e o cruce uşoară. O spun din experienţă...Însă bucuriile sunt pe măsură.

    Sunt convinsă că multe femei au atâtea pe cap şi în inimi încât cu greu mai pot pleca genunchii la rugăciune. Dimineaţa nu ştim ce să facem mai repede, ziua e plină cu diverse activităţi şi seara abia mai putem îngâna un Tatăl nostru obosit şi să facem o cruce în fugă asupra copiilor...

    Însă putem să înălţăm rugile noastre către Dumnezeu în timp ce muncim. Acelaşi lucru e valabil şi pentru bărbaţi, respectiv taţi, cu multe griji. Iată aplicarea acestei metode printr-un model de rugăciune pentru toate femeile, dintr-o pildă a părintelui Paisie Olaru despre rugăciunea unei ţărănci:

    "La sfinţia sa venise o femeie să se spovedească. Ea l-a întrebat: „Părinte, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu ştiu multe rugăciuni pe de rost pentru că nu am fost dată la şcoală şi nu ştiu să citesc". Părintele a întrebat-o: „Şi nu te rogi?" la care ea a spus: „Mă rog, cum să nu mă rog". „Şi cum te rogi?" „Uite cum mă rog. Atunci când mătur prin casă zic în mintea mea: «Doamne, curăteşte sufletul meu, cum curăţ eu gunoiul din casă». Atunci când spăl rufe spun din nou: «Spală, Doamne, negreala păcatelor din inima mea, ca să fie frumoasă aşa cum e o rufă curată şi spălată». Când fac orice alt lucru spun aceleaşi cuvinte". Femeia l-a întrebat în final: „Părinte, o fi bună rugăciunea asta?", iar părintele Paisie i-a spus aşa: „Numai aşa să te rogi toată viaţa de acum înainte!". Femeia, fără să ştie, aplicase metoda Sfântului Vasile cel Mare." ( sursa: Femeia Crestina)

    Punti catre suflet

    Doamne…
    Ajuta-ma sa le pot spune celor puternici adevarul in fata.
    Sa nu mint… doar pentru a castiga aplauzele celor slabi.
    Daca imi dai noroc… nu-mi lua fericirea.
    Daca imi dai putere… nu-mi lua ratiunea.
    Daca imi dai success… nu ma lipsi de umilinta.
    Iar daca imi dai umilinta… nu-mi lua demnitatea.
    Ajuta-ma ca intotdeauna sa vad si reversul medaliei.
    Nu ma lasa sa-i invinovatesc pe ceilalti pentru ca nu gandesc ca mine.
    Invata-ma sa iubesc oamenii ca pe mine insumi.
    Invata-ma sa ma judec ca pe restul.
    Nu ma lasa sa alunec in orgoliu… si nici in disperare sau esec.
    Mai bine aminteste-mi ca esecul… este experienta care precede triumful.
    Invata-ma ca in ciuda suferintei… sa merg inainte.
    Invata-ma ca in ciuda deceptiilor… sa nu-mi pierd increderea.
    Invata-ma ca A IERTA, este cel mai important lucru pentru cel puternic… si ca razbunarea este semnul primitiv al celui slab.
    Daca imi iei norocul… lasa-mi puterea de a tece peste esec.
    Daca eu am gresit cuiva… da-mi curaj sa-mi cer iertare.
    Daca cineva mi-ar gresi mie… da-mi curaj sa-l iert.
    Doamne daca eu te uit pe tine!
    Tu sa nu ma uiti pe mine!

    GRADINA SUFLETULUI


    Un om l-a întrebat pe duhovnicul său:
    - Părinte, aş vrea să fiu un bun creştin, să am o viaţă fără păcate. Ce trebuie să fac mai întâi, ce este cel mai important?

    - O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, dacă ai o grădină în care plantezi tot felul de flori frumoase, aştepţi ca ele să crească aşa, fără să faci nimic?

    - Nu, părinte, trebuie să le ud...

    - Dar dacă le uzi şi atât, vor creşte ele mari şi frumoase?

    - Nu, părinte, trebuie şi să muncesc, să am grijă de ele, să nu fie distruse de buruieni...

    - Dar dacă le dai toate acestea, şi nu vor avea lumină, pot ele să crească?

    - În nici un caz, părinte, atunci toată munca mea nu-şi are rostul, florile nu vor creşte niciodată.

    - Acum ai înţeles, fiule?! Sufletul nostru este asemenea unei grădini, în care sunt semănate cele mai frumoase flori: dragostea, credinţa, bunătatea, cumpătarea, omenia... Noi însă trebuie să avem grijă de această grădină din sufletul nostru, ca tot ce este acolo să înflorească. Doar astfel sufletul omului se umple de frumuseţe.

    Ce trebuie să facem pentru toate acestea? Să avem grijă ca buruienile păcatelor să nu prindă rădăcini în suflet, să veghem mereu ca răul să nu se cuibărească în noi fiindcă, odată intrat, este foarte greu să-l mai scoţi. Şi ce mai trebuie să facem pentru grădina sufletului? Să o udăm mereu cu apa dătătoare de viaţă, care este rugăciunea. Dar ele tot n-ar creşte, dacă nu le-ar încălzi pe toate lumina binefăcătoare a dragostei dumnezeieşti. Şi unde ar putea găsi sufletele noastre mai multă căldură şi lumină dumnezeiască, dacă nu în Biserică?!

    Ei, poţi tu să-mi spui, fiule, ce este mai important din toate câte ţi-am spus? Oare nu toate sunt importante? Fii mereu atent la sufletul tău, ai grijă de el, fiindcă atunci şi Dumnezeu te va ajuta! Doar aşa, prin munca noastră şi cu ajutorul Domnului, florile minunate din sufletele noastre, adică dragostea, credinţa şi toate lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a dăruit, vor creşte nestingherite, iar viaţa ni se va umple de fericire.                       sursa:popasduhovnicesc

    O,OM!de SFANTUL IOAN IACOB HOZEVITUL

    O, om! ce mari raspunderi ai, de tot ce faci pe lume,
    de tot ce spui in scris sau grai, de pilda ce la alţii dai,
    caci ea, mereu, spre iad sau rai
    pe mulţi o sa-i indrume.

    Ai spus un cantec, viersul tau, ramane dupa tine,
    indemn spre bine sau spre rau, spre curatire sau desfrau,
    lasand in inimi rodul sau,
    de har sau de rusine.

    Ce grija trebuie sa pui, in viaţa ta, in toata,
    caci gandul care-l scrii sau spui, s-a dus...
    in veci nu-l mai aduni, si vei culege roada lui,
    ori viu, ori mort, odata.

    Arati o cale, calea ta,in urma ta nu piere,
    e calea buna sau e rea, va prabusi sau va-nalta,
    vor merge suflete pe ea,
    spre cer sau spre durere.

    Ai spus o vorba, vorba ta, mergand din gura-n gura,
    va-nveseli sau va-ntrista, va curati sau va-ntina,
    rodind samanta pusa-n ea,
    de dragoste sau ura.

    Traiesti o viata... viata ta, e una, numai una,
    oricum ar fi tu nu uita, cum ti-o traiesti vei castiga,
    ori fericire pe vecie,
    ori chin pe totdeauna.

    Scrii un cuvant... cuvantul scris e-un leac sau e otrava,
    tu vei muri dar tot ce-ai scris, ramane-n urma drum deschis,
    spre moarte sau spre paradis, spre-ocara sau spre slava.

    O om! Ce mari raspunderi ai, tu vei pleca din lume,
    dar ce ai spus prin scris sau grai, sau lasi prin pilda care-o dai,
    pe multi; pe multi spre iad sau rai,
    mereu o sa-i îndrume.

    Deci nu uita...! Fii ortodox, cu grija fii, cu teama,d
    sa lasi în urma un folos,
    un semn, un gand, un drum frumos,

                                              
    caci pentru toate, neindoios, la urma vei da seama.    de SFANTUL IOAN IACOB HOZEVITUL
                                      

    miercuri, 30 martie 2011

    LAUDELE Sfantului NECTARIE din Aegina (1846-1920) glasul 3 - Praises sti...

    Prohodul Maicii Domnului la Manastirea Nicula

    marți, 29 martie 2011

    Nadejda-O marturisire uimitoare din Rusia (III)

    Nadejda-O marturisire uimitoare din Rusia (II)

    Nadejda-O marturisire uimitoare din Rusia (I)

    Blogger Buzz: Show off your Followers

    Pustnicul batran si ucenicul sau - Uimitor ...merita vazut

    Suspinul unui parinte-partea II

    Suspinul unui parinte-partea I

    luni, 28 martie 2011

    BineCuvinteaza,Doamne!

    Maica Dianora Ioana

    Binecuvinteaza, Doamne, ziua aceasta ivinda si pe Parintele meu!
    Da-i sanatate, putere de munca si rugaciune. Acopera-l cu roua darului Tau si il pazeste pe el de tot raul. Ingradeste-l cu Cuvantul Tau, intareste-l in lucrarea poruncilor Tale, scoate-l teafar si nevatamat din toata ispita si-i daruieste biruinta deplina asupra potrivnicului. Fii lui impreuna-calator pe drumul Crucii, Prieten intim si Mire nedezlipit inimii lui. Daruieste-i vreme de pocainta si-l mantuieste cu judecatile pe care Tu Insuti le stii. Iar cand va veni timpul de a trimite ingerul mortii, ca sa-l dezlege din cele de-aici, Tu Insuti pogoara-te bland si primeste in bratele Tale parintesti duhul lui.
    Binecuvanteaza, Doamne, pe toti parintii duhovnicesti!

    Suflete al meu, pentru ce dormi?

      
    Scoala-te, pentru ce dormi?
    Sfarsitul se apropie
    Si te vei tulbura.
    Ci te desteapta
    Ca sa se milostiveasca spre tine Hristos-Dumnezeu,
    Care pretutindenea este
    Si toate le plineste.

    A BATUT LA USA TA CINEVA!

    « A batut la usa ta cineva,
    Si n-a raspuns nimenea
    In tacerea negrei nopti
    Sta un om si plange
    Fata lui e numai rani
    Piepul numai sange.
    Cine esti strain pribeag , cine esti ?
    De-al cui dor Tu pribegesti ?
    Pentru cine Te-au brazdat
    Bice fara numar ?
    Ce povara ti-au lasat
    Rana de pe umar ?
    Eu sunt painea ce s-a frant lumii-ntregi,
    Si sunt vinul Noii Legi.
    N-am venit sa plang in drum rani usturatoare,
    Plang pe cei ce pierd acum
    Ultima chemare.
    A batut la usa ta Cineva,
    Hai deschide nu mai sta
    Nu  lasa sa plece trist, poate niciodata,
    Mana lui la usa ta,
    N-are sa mai bata ! »

    PSALMUL 50

    Miluieste-ma, Dumnezeule, dupre mare mila Ta, si dupre multimea indurarilor tale sterge faradelegea mea. Mai vartos ma spala de faradelegea mea, si de pacatul meu ma curateste, ca faradelegea mea eu o cunosc, si pacatul meu inaintea mea este pururea. Tie unuia am gresit, si rau inaintea Ta am facut, ca sa te indreptatesti intru cuvintele Tale si sa biruiesti cand te vei judeca tu. Ca iata intru faradelegi m-am zamislit, si in pacate m-a nascut maica mea. Ca iata adevarul ai iubit, cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii tale ai aratat mie. Stropi-ma-vei cu issop, si ma voiu curati; spala-ma-vei, si mai vartos decat zapada ma voiu albi. Auzului meu vei da bucurie si veselie, bucura-se-vor oasele cele smerite. Intoarce fata ta de catre pacatele mele, si toate faradelegile mele sterge. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si Duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele. Nu ma lepada dela fata ta, si Duhul tau cel Sfant nu lua dela mine. Da mie bucuria mantuirii tale, si cu duh stapanitor ma intareste. Invata-voi pre cei fara de lege caile tale, si cei necinstitori la tine se vor intoarce. Izbaveste-ma de sangiuri, Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea ta. Doamne, buzele mele vei deschide, si gura mea va vesti lauda ta. Ca de-ai fi voit jertfa, as fi dat: arderi de tot nu vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu, duhul zdrobit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu va urgisi. Fa bine, Doamne, intru bunavoirea Ta, Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului. Atunci binevoi-vei jertfa dreptatii, prinosul si arderi de tot; atunci vor pune pre altarul tau vitei.

    PSALMUL 85

    1. Pleacă, Doamne, urechea Ta şi mă auzi, că sărac şi necăjit sunt eu. 
    2. Păzeşte sufletul meu, căci cuvios sunt; mântuieşte, Dumnezeul meu, pe robul Tău, pe cel ce nădăjduieşte în Tine. 
    3. Miluieşte-mă, Doamne, că spre Tine voi striga toată ziua. Veseleşte sufletul robului Tău, că spre Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu. 
    4. Că Tu, Doamne, bun şi blând eşti şi mult-milostiv tuturor celor ce Te cheamă pe Tine. 
    5. Ascultă, Doamne, rugăciunea mea şi ia aminte la glasul cererii mele. 
    6. În ziua necazului meu am strigat către Tine, că m-ai auzit. 
    7. Nu este asemenea ţie între dumnezei, Doamne şi nici fapte nu sunt ca faptele Tale. 
    8. Veni-vor toate neamurile pe care le-ai făcut şi se vor închina înaintea Ta, Doamne şi vor slăvi numele Tău. 
    9. Că mare eşti Tu, Cel ce faci minuni, Tu eşti singurul Dumnezeu. 
    10. Povăţuieşte-mă, Doamne, pe calea Ta şi voi merge întru adevărul Tău; veselească-se inima mea, ca să se teamă de numele Tău. 
    11. Lăuda-Te-voi, Doamne, Dumnezeul meu, cu toată inima mea şi voi slăvi numele Tău în veac. 
    12. Că mare este mila Ta spre mine şi ai izbăvit sufletul meu din iadul cel mai de jos. 
    13. Dumnezeule, călcătorii de lege s-au sculat asupra mea şi adunarea celor tari a căutat sufletul meu şi nu Te-au pus pe Tine înaintea lor. 
    14. Dar Tu, Doamne, Dumnezeu îndurat şi milostiv eşti; îndelung-răbdător şi mult-milostiv şi adevărat. 
    15. Caută spre mine şi mă miluieşte, dă tăria Ta slugii Tale şi mântuieşte pe fiul slujnicei Tale. 
    16. Fă cu mine semn spre bine, ca să vadă cei ce mă urăsc şi să se ruşineze, că Tu, Doamne, m-ai ajutat şi m-ai mângâiat.

    Vremea pocaintei noastre

     Pacatele sunt spini care urca incet pe noi si acopera sufletul cu intunecate ganduri .
     Samanta intre spini sunt Doamne
     Pe care m-ai sadit cu dragoste si har
     Din vraja lumii pamantene
     Incerc sa ma ridic dar cad
    Vraja lumii, amagire, intunecare a constiintei , pacatul ca obisnuinta, uitare, delasare, nesimtire, moarte sufleteasca, intuneric. 
    Pacatul ne desparte de Dumnezeu ca intunericul ce alunga lumina. 
    Toate s-au lucrat in inima prin invoirea mintii si ingroparea constiintei. Dar Domnul nu ne lasa...

    Vremea pocaintei noastre

     Cat de departe imi pare copilaria si cat de departe sunt de ea cu toate ale mele sunt prea negru si in mine zace de patimi prinsa inima.O cat m-am departat de tine Doamne si cat ziduri am zidit in noi, sa nu se plece mintea spre Inaltul ci doar spre nimicia mea de om. Ce grele patimi si munti de ganduri necurate am strans si strang in inima bolnava si sufletul se stinge napadit de ele.Imi cern din inima pacatele in Fata Ta Doamne, dar da-mi putere sa nu uit vreunul ,sa izbandesc in lupta cu pacatul , sa fiu al Tau numai al Tau Doamne. Caci mult prea mult in nepasare am zacut si viata mi se scurge printre lacrimi, aduna Doamne din mea inima pacatul si-l arde in pocainta cea curata , in viata cea traita in Cuvant. Doamne sa ma ierti ca te-am uitat, sa ma ierti de ale mele multele pacate si sa ma faci copilul Tau te rog , aici dar mai ales cu Tine. Doamne cat de Bun esti Doamne si cat de rau si necurat sunt eu prea micul si sarmanul tau rob.

    Vremea pocaintei noastre

    Si au iesit primele raze ale neascultarii din noi. Am invatat sa mintim, sa furam, sa numai ascultam de cei mari, sa ne ascundem faptele cele rele, sa nu mai avem dragoste intre noi. A aparut ura…
    A crescut trupul dar sufletul a ramas si mai mic decat acel copil, pipernicit de acum. Neascultarea ne-a facut robi altor preocupari mai “interesante” decat rugaciunea, mersul la Biserica, postul, invatura Parintelui, cuvantul de folos al mamei. Au aparut pacatele pe care acum le-am lasat sa murdareasca haina sufletului nostru. Si am murdarit-o cu atatea pacate ca neagra de acum este si ca un giulgiu acopera sufletul ingropat in pacate .
    Doamne, cat am pierdut din copilaria sufletului meu prin pervertirea simturilor. Suflete al meu in ce uitare ai fost dus, legat in lanturi te-ai dat celui rau si te-ai culcat in patul nepasarii.

    Suflete al meu cui te-am dat
    Cazut in al meu greu pacat
    Cum prada celui rau te-am dus
    Cum singur te-am lasat fara Iisus

    Suflete al meu sa plangi
    Sa cureti haina innegrita
    Lumina cu inima sa atingi
    Inceput sa fie viata cea curata

    Plangi suflete amarul despartirii
    Plangi suflete ticalosia-ti toata
    Plangi inima ce de-i pacat robita
    Plangi inima departul neunirii

    Din inima sa plangi al meu suflet
    Caci ce-i mai greu de despartirea
    Sa plangi in inima si-n cuget
    Pacatul care mortii el te vrea
    Cu rugaciune cad la tine Doamne
    Primeste saraca pocainta
    Si nu cer daruri multe ori desarte
    Ci lacrimi si cainta Doamne                                                          sursa: 
    http://umilenia.blogspot.com

    duminică, 27 martie 2011

    Vremea pocaintei noastre

    Slava Tie Doamne ,Cel ce ne-ai aratat noua Lumina                            
    Slava Tie Doamne ,Cel ce ne-ai dat noua Cuvantul
    Slava Tie Doamne ,Cel ce ne-ai lasat noua Mantuirea

    Multumescu-ti Tie Doamne pentru viata care mi-ai dat, pentru grija Ta fata de mine pacatosul
    Multumescu-ti Tie Doamne pentru darurile pe care mi le-ai dat si mi le dai din nespusa Ta Bunatate
    Multumescu-ti Tie Doamne pentru zile si lacrimile de pocainta pe care le dai sufletului meu pacatos
    Doamne ce pot a cere decat vreme de pocainta !
    *-*
    Sufletul meu doarme in nesimtire de atata vreme si nu poate sa se trezeasca. Nepasarea strange cu legaturi nevazute acest sarman suflet chinuit de pacate, patimi si uitare.

    Pana cand Doamne ma vei uita pana in sfarsit
    Pana cand vei intoarce fata Ta de la mine
    Pana cand voi pine ganduri in sufletul meu
    Dureri in inima mea ziua si noaptea
    Pana cand vrajmasul meu se va intari asupra mea
    Cauta , auzi-ma Doamne Dumnezeul meu
    Lumineaza ochii mei ca nu cumva sa adorm intru moarte…
    Catre Tine Doamne imi intorc voirea
    Ca Tu esti Domnul celor ce se pocaiesc
    Dumnezeul celor ce te cheama in nevoi
    Tu m-ai trezit Doamne ,auzi-ma cand Te caut in bezna sufletului meu
    Cu lacrimi Te caut si nu este liniste in mine pana cand nu voi vedea lumina
    Ca nu mai am putere sa strig cand ma lupta vrajmasul cu patima grea
    Ci doar sa Te stiu ,nadejdea si dragostea mea

    - 1 -
    Motto:"Cred Doamne, ajuta necredintei mele"
    Suflete al meu adu-ti aminte ca ai venit in lume gol si neajutoarat. Din pantecele mamei cineva te-a pazit si in clipa unirii cu Dumnezeu ti-a dat nume de crestin si taina ti-a incredintat-o prin botez.Cu ingerul stateai de vorba in dimineti si in somnul cel curat si te impartaseai de nenumarate daruri ale unuia Dumnezeu. Si Maica Domnului te mangaia in somn si iti soptea cuvinte de dragoste din cer si dor necuprins catre al sau Fiu. Si ingerul tau pazitor iti soptea rugaciunea de adormire si tot el iti indrepta dimineata ochi spre candela icoanei celei Preacurate.
    Suflete cat ai uitat de acestea si cum mama iti arata cum sa te rogi si sa inchini si sa iubesti pe Cel Preainalt, caci ai Lui suntem toti. Si cum mergeai la Biserica si aprindeau luminarea pentru cei vii si pentru cei raposati si nu stiai de ce, dar stiai ce bine aduce lumina. Si ai uitat suflete toate acestea. Cum mama se ruga pentru noi, cum bunica ne invata sa postim curat, cum ne doream sa fim cuminecati in posturi si cum asteptam sarbatoarea Domnului.
    Sufletele noastre de copii se rugau in dimineti somnorosi si fara tragere dar mama ori bunica statea langa noi si ne mustra ca ne vede “Doamne, Doamne”. Si atunci ne intarea ingerul pazitor si ne ajuta sa ne rostim rugaciunea clar si cu bucurie. Caci nu intelegeam noi prea multe din cuvintele rugaciunii dar Domnul ne asculta inima tremuranda si ne primea rugaciunea. Caci sufletul este ca un copil , plapand la vedere dar puternic in simtire, smerit si cald, voios si bucuros sa-si vada inima plina de dragoste si caldura.

    BUNA VESTIRE

    Preacurată Doamnă, Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poţi face tot binele, primeşte aceste daruri, care se cuvin numai ţie, de la noi, nevrednicii robii tăi, ceea ce eşti aleasă din toate neamurile, şi te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cereşti şi pământeşti. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor; şi prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu, şi ne-am învrednicit Sfântului Lui Trup şi Preacuratului Lui Sânge. Pentru aceea fericită eşti întru neamurile neamurilor, ceea ce eşti de Dumnezeu fericită, mai luminată decât Heruvimii şi mai cinstită decât Serafimii fiind.
    Şi acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară întru tot cântată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de tot sfatul celui înşelător, şi de toată primejdia şi să fim păziţi nevătămaţi de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până la sfârşit cu rugăciunile tale, păzeşte-ne pe noi neosândiţi. Ca întru paza şi cu ajutorul tău fiind mântuiţi, slavă, laudă, mulţumită şi închinăciune, pentru toate să înălţăm unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

    (din Acatistul Buneivestiri) 

    Icoana Maicii Domnului - făcătoare de minuni de la Manastirea Nicula

    Sunt trei sute de ani de cand icoana de la Nicula atrage cu o forta divina mii de pelerini credinciosi. Vin siruri, siruri, ca stolurile de pasari, din toata Transilvania si de peste muntii Carpati. Intr-o lume care isi pierde busola, credinta ramane pentru romani o stea calauzitoare. Bisericile sunt mai pline ca niciodata. Sub forta atotputernica a rugaciunii se nasc si se infaptuiesc, iarasi, miracole: sufletul se curata de pacate, se primeneste si-nvie, regasindu-si inrudirea cu Dumnezeu:


    O, Maicuta Sfanta,

    Te rugam fierbinte

    Sa ne-asculti de-a pururi, marea rugaminte

    Nu lasa maicuta,

    Sa pierim pe cale

    Ca noi suntem fiii

    Lacrimilor tale,

    Ajuta-ne Maicuta

    Sa ne rugam mereu,

    Sa credem totdeauna

    Ca este Dumnezeu.

    (Rugaciune cantata la hramul Manastirii Nicula).

    Sursa: blogul.eucred.ro

    sâmbătă, 26 martie 2011

    De ce aprindem candela?

    Prima – deoarece credinţa noastră este lumină. Hristos spune "Eu sunt lumina lumii " (Ioan 8,12). Lumina candelei ne reaminteşte de lumina cu care Hristos luminează sufletele noastre.
    A doua – pentru a ne reaminti de caracterul strălucitor al sfinţilor în faţa icoanelor cărora aprindem candelele, pentru că sfinţii sunt numiţi "fiii luminii" ( Ioan 12,26, Luca 16,8).
    A treia – pentru că este o întoarcere a noastră de la faptele noastre întunecate, de la gândurile noastre şi dorinţele diavoleşti şi pentru a ne întoarce pe calea Evangheliei şi pentru ca noi să fim mai insistenţi în împlinirea poruncilor Mântuitorului: "Şi lumina ta să lumineze în faţa oamenilor, ca ei să vadă faptele tale bune" (Matei 5,16).
    A patra – pentru ca lumina candelei să fie micul nostru sacrificiu în faţa lui Dumnezeu, Care S-a dat pe Sine Însuşi pe deplin ca jertfă pentru noi, şi ca un mic semn al marilor noastre mulţumiri şi al dragostei pentru El, de la Care cerem prin rugăciune viaţă, sănătate, mântuire şi tot ceea ce numai iubirea cerească fără margini poate acorda.
    A cincia – pentru ca frica să cuprindă puterile diavoleşti care uneori ne asaltează chiar la vremea rugăciunii şi ne depărtează gândurile de la Cel care ne-a creat. Puterile demonice iubesc întunericul şi tremură la cea mai mică lumină, în special la cele care sunt ale lui Dumnezeu şi la cele care Îi sunt bineplăcute lui Dumnezeu.
    A şasea – pentru ca această lumină să ne trezească din egoism. Aşa cum uleiul şi fitilul ard în candelă, după voia noastră, să ne lăsăm sufletele să ardă cu flacăra iubirii în toate suferinţele noastre, întotdeauna supuşi voii lui Dumnezeu.
    A şaptea – pentru ca să ne înveţe că fără mâna noastră candela nu poate să fie aprinsă, şi la fel, inima noastră, candela sufletului nostru, nu poate fi aprinsă fără focul sfânt al Duhului lui Dumnezeu, chiar dacă inima este plină de toate virtuţile. Toate aceste virtuţi ale noastre, [sunt doar] combustibilul material, iar focul care le aprinde vine de la Dumnezeu.
    A opta – pentru ca să ne reamintească faptul că înaintea la orice, Creatorul lumii a făcut lumina, şi după aceea pe toate celelalte în ordine: "Şi Dumnezeu a Zis, să fie lumină; şi a fost lumină" (Cartea Facerii 1,3). Şi la fel trebuie să fie şi cu viaţa noastră spirituală, adică înainte de orice, lumina adevărului lui Hristos trebuie să lumineze în interiorul nostru. De la această lumină a lui Hristos fiecare faptă bună răsare şi se dezvoltă în noi.
    Fie ca Lumina Mântuitorului să strălucească şi în voi!
                                                              Răspunsuri întocmite de Sfântul Nicolae Velimirovici
     

    BUNA VESTIRE

    Buna Vestire (sau Blagovestenia, cum se mai numeste in popor, cu vechiul termen slavonesc) e o sarbatoare cu data fixa (25 martie), de la care incepe sa curga perioada de 9 luni - pana la Craciun - cat Maria L-a purtat in pantece pe Iisus. Fecioara din Nazaret, crescuta in Templu pana la 15 ani si apoi data in tutela dreptului Iosif (caci parintii ei murisera intre timp), a fost aleasa de Dumnezeu si a primit instiintare prin Arhanghelul Gavriil: “Bucura-te, ceea ce esti plina de har! Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei... Si iata, vei lua in pantece si vei naste fiu, si vei chema . Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema...” (Luca 1, 28-32). Iar Fecioara, cutremurandu-se in sufletul ei, s-a smerit voii lui Dumnezeu, zicand: "Iata roaba Domnului! Fie mie dupa cuvantul tau!" (Luca 1, 38). Si Arhanghelul l-a vestit in vis si pe Iosif (tutorele si logodnicul Mariei, care nu se atinsese de ea, ci o avea doar in grija) de zamislirea si nasterea cea minunata: "Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, ca ce s-a zamislit intr-insa este de la Duhul Sfant...” (Matei 1, 20). 
    Pe 26 martie, imediat dupa Buna Vestire, e sarbatorit Soborul Sf. , crainicul lui Dumnezeu. Arhanghelii, cum le-o spune si denumirea de origine greceasca, sunt "ingeri intaistatatori". Echivaland termenul grecesc, traditia romaneasca ii numeste si Voievozi. Conform traditiei evreiesti, ei sunt in numar de 7, dar in Biblie nu sunt nominalizati decat 3 (Mihail, Gavriil si Rafail).http://www.youtube.com/watch?v=XLxszCW8JsI

    vineri, 25 martie 2011

    Camasa fericirii

    Se spune că de mult trăia un prinţ nespus de melancolic. El era mereu trist şi mâhnit, iar chipul său veşnic întunecat, încât oamenii l-au numit Tamas (în sanscrită tamas înseamnă întunecat).
     Cu toţii erau nespus de îngrijoraţi şi au chemat înţelepţi, astrologi, doctori, magi vestiţi, pentru a afla, cum să-l tămăduiască pe prinţ.
    Un înţelept le-a spus: 
    –Prinţul s-ar vindeca, dacă ar îmbrăca cămaşa unui om fericit!
    Prinţul s-a înveselit pentru o clipă şi degrabă a trimis ştafete în toată împărăţia, pentru a găsi un om fericit, căruia, cu mult aur, să-i cumpere cămaşa.
    Trimişii împărăteşti au colindat întreaga împărăţie, dar n-au găsit decât oameni bombănitori, grăbiţi, cârtitori, trişti, cu chipuri întunecate, nefericiţi, bolnavi, amărâţi, nenorociţi. Nu găseau nici măcar un om fericit. Prinţul Tamas aştepta dar, solii săi întârziau, nu se mai întorceau…
    Unul din trimişi a ajuns în cel mai îndepărtat colţ al împărăţiei şi a găsit un om foarte vesel. El trebăluia cântând, muncea vesel, părea fericit. Trimisul, de teamă să nu greşească, s-au uitat bine la el, au luat aminte cum se poartă cu familia lui. Îşi răsfăţa soţia, o alinta, îi vorbea frumos şi drăgăstos, deşi arătau a fi de mult timp căsătoriţi. Cu copiii, se purta atent, blând, îi proteja şi se juca cu ei zilnic. Acesta era omul căutat. Părea să cunoască secretul fericirii şi desigur avea cămaşa fericirii! Nu rămânea decăt să ia cămaşa fericirii. 
     S-a repezit la acel om şi ajutat de soldaţi i-a smuls de pe umeri haina veche, decolorată, cârpită şi răscârpită. Dar omul n-avea cămaşă pe sub haină. 
    Omul fericit era aşa de sărac încât nu avea nici măcar cămaşă…
    „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit. Dar voi să faceți după cum vă trage inima.” Ioan Slavici – Moara cu Noroc (din comentariul Simonei)

    marți, 1 martie 2011

    Intinde-ți haina peste cel ce a greșit și acoperă-l!

    Lasă-te răstignit şi nu răstigni. Lasă-te bârfit şi nu bărfi. Fii blând şi nu fi zelos în rau…

    Veseleşte-te cu cei ce se veselesc şi plângi cu cei ce plâng, căci acesta este semnul curăţiei. Fii bolnav cu cei bolnavi. Plângi cu cei păcătoşi. Fii prieten cu toţi oamenii, dar fii singur în cugetul tau. Fii părtaş la pătimirea tuturor, dar cu trupul tău să fii departe de toate. Nu mustra pe cineva şi nu osândi nici chiar pe cei foarte răi în vieţuirea lor. Întinde haina ta peste cel ce a greşit şi acoperă-l; şi dacă nu poţi lua asupra ta greşelile lui şi nu poţi primi cercetarea şi ruşinea în locul lui, rabdă-l măcar şi nu-l ruşina…
    De nu te linişteşti cu inima, linişteşte-te măcar cu limba. Şi dacă nu poţi pune rânduială în gânduri, pune rânduială măcar în simţuri. Si de nu eşti singur în cugetul tău, fii singur măcar cu trupul tău.
    Şi de nu poţi lucra cu trupul tău, întristează-te măcar în cugetul tău. Şi de nu poţi sta la priveghere, priveghează măcar şezând pe patul tău sau chiar întins pe el. Şi de nu poţi posti două zile, posteşte măcar pînă seara. Şi de nu poţi măcar pînă seara, posteşte măcar să nu te saturi.
    De nu eşti curat în inima ta, fii măcar curat în trupul tău. De nu plângi în inima ta, îmbracă-ţi în jale măcar faţa ta. De nu poţi milui vorbeşte măcar cu un păcătos. De nu eşti făcător de pace, fii măcar iubitor de îmbunare. De nu te poţi strădui, fă-te măcar în cuget netrândav. De nu eşti biruitor (asupra păcatelor), măcar să nu te mândreşti faţă de cei vinovaţi. De nu izbuteşti să închizi gura celui ce bârfeşte pe soţul tău, păzeşte-te măcar să nu te faci părtaş în aceasta cu el…
    De iubeşti blândeţea, rămâi în pace. Şi de te vei învrednici de pace, te vei bucura în toată vremea. Caută înţelepciunea şi nu aurul. Îmbracă-te în smerenie şi nu în mătase. Caută să dobândeşti pacea şi nu împărăţia…


    Iată, frate, îndemnul meu: mila să-ţi sporească în suflet pînă când vei simţi în inima ta aceeaşi milă pe care Dumnezeu o are faţă de lume!         sursa:"Lumina faptelor bune"Marius Ungurianu

    Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More