Icoane pictate de parintele Arsenie Boca ~ Evlavie si mărturii

Nevrednica sunt, Doamne, milostivirii Tale
Si Ti-as cersi iertare, dar nu stiu cum sa-cer;
Ci Tu pricepi cuvantul din mute osanale
Si talcul rugaciunii de lacrimi si taceri.
Imi stiu faradelegea: gresita sunt, Stapane,
Prea mult am stat cu ochii plecati, catand in lut,
Prea multe griji avut-am de zilele de mane
Si n-am iertat, cand rana in suflet m-a durut.
Ti-am prea iubit faptura, de Te-am uitat pre Tine,
Si cantecul taranei l-am ascultat prea mult,
Am irosit comoara de armonii divine
Si glasul cel de taina eu n-am vrut sa-l ascult.
Mi-am impletit cantare din grele flori de tina,
Am indragit mirosul de verde si de crud,
Am prea iubit amurgul, cu zarea-i de lumina
Si turma de caprite, cu botul mic si ud.
Mi-am impletit cantarea din flore de matasa,
Am indragit mirosul de miere si de tei,
Am prea iubit podoaba si haina de mireasa,
In zambetul campiei, mijind sub pasii mei.
Nevrednica sunt, Doamne, milostivirii Tale,
Caci n-am sporit talantul, pe care mi l-ai dat,
Ci ca un rob , am irosit in cale
Multimea milei Tale si darul Tau bogat.
Acum, cutremurata de taina Cinei sfinte,
Stau, Doamne, inainte-Ti, in goliciunea mea,
M-apasa greu pe umeri aducerile-aminte
De patimile firii, de toata pofta rea.
Din gand smerit primeste, Iisuse, rugaciunea,
Hraneste-ma pe mine cu har imbelsugat,
Adapa-ma cu mila, imbraca-mi goliciunea
Cu raza de sfintenie din chipul Tau curat.
Sa nu ma lasi, Preabune, sa plec nemangaiata,
Caci imi cunosc pacatul si taina Ta o stiu
Strig catre Tine, Doamne, din inima plecata,
Sa nu ma lepezi astazi, ci lasa-ma sa viu.
Sfinteste-ma, Iisuse, si taina mi-o arata,
Pogoara-n minte harul prin ungerea cu mir,
Si fa sa nu ma arda vapaie-nfricosata,
Cand buza mea de tina sorbi-va din Potir.

de ZORICA LATCU

Bine aţi venit pe acest blog!

Omul ca iarba...Omul nu este numai carne, oase si sange, care putrezesc, ci si altceva: duh in care se cuprinde o sclipire din Duhul lui Dumnezeu. Omule, vezi ce faci cu aceasta licarire dumnezeiasca din tine! Sta in puterile tale sa o faci sa creasca sau sa o inabusi sub obroc si sa o faci sa piara! Va veni vremea cand toti vom da seama de asta! Tu, in marginirea ta, te gandesti sa ai ai ale lumii, sa te bucuri de toate si sa nu te pui rau nici cu Dumnezeu. Sarmana, stramta ratiune omeneasca! Cine este cu Dumnezeu, greu poate fi placut oamenilor si greu se poate bucura de toate ale lumii. Tu insa mai cu osardie te rogi pentru ‘fericirea’ ta, ceri casatorie, bani, indepartarea vrajmasilor, spor la serviciu si la scoala, avansare si belsug in casa…Si foarte rar iti doresti lumina de sus si mantuire. Asta pentru ca esti foarte bine infipt in tarana din care ai iesit. Doresti toate cele pamantesti si esti nefericit, fiindca nu intelegi ca viata ta este trecatoare: “Omul, ca iarba, zilele lui, ca floarea campului, asa va inflori. Ca vant a trecut peste ele si nu va mai fi si nu se va mai cunoaste nici locul sau” (Ps. 102). Ti le doresti pe toate pentru aici si acum, dar viata ta nu se sfarseste aici. Ar fi usor! Este insa un maine, un maine de care nimeni nu scapa. Un maine cand toate ale tale vor trece de la intuneric la lumina si se vor pretui nu cu masura ta. Deci, grabeste-te cat mai ai timp! Schimba-ti viata! Ca iata, acum este vreme potrivita, acum este ziua mantuirii! (din: Lacrima si har. Preotul martir Constantin Sarbu, Editura Bonifaciu, 2011)

Evlavie si mărturii

vineri, 6 aprilie 2012