• luni, 30 aprilie 2012

    Mesajul unei lumanari


    M-aţi aprins şi vă uitaţi gânditori la lumina mea. Simţiţi bucurie în suflet? Eu mă bucur pentru că am un sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă, arzând, am devenit mai mică. De fapt eu am doar două posibilităţi:
    Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să nu fiu aprinsă şi atunci nu mă micşorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul. A doua, ar fi să răspândesc lumină şi căldură şi, prin asta, să mă dăruiesc chiar pe mine însămi. Asta e mult mai frumos decât să rămân rece şi fără rost. Şi voi, oamenii, sunteţi la fel. Când trăiţi numai pentru voi sunteţi lumânarea neaprinsă, care nu şi-a împlinit rostul. Dar dacă daruiţi lumină şi căldură, atunci aveţi un sens. Pentru asta trebuie să daţi ceva: iubirea, adevărul, bucuria, încrederea şi dorurile pe care le purtaţi în inimă. Să nu vă temeţi că deveniţi mai mici. Asta e o iluzie. Înlăuntrul vostru e mereu Lumină. Gândiţi-vă, cu pace în suflet, că sunteţi ca o lumânare aprinsă. Eu sunt doar o simplă lumânare aprinsă. Singură, luminez mai puţin. Dar când suntem mai multe împreună, lumina şi căldura sunt mai puternice. Şi la voi, oamenii, e tot aşa, “împreună luminaţi mai mult”. http://nicoletasavin.wordpress.com

    0 comments:

    Trimiteți un comentariu

    Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More