• vineri, 26 iulie 2013

    Rugaciuni catre Sfantul Efrem cel Nou


    Sfinte Efrem, mare mucenice a lui Hrsitos, ascultă acum puţina noastră rugăciune pentru robii lui Dumnezeu (numele) care sunt încercaţi de boli, suferinţe şi de ispite. Venim la tine ca la un doctor ceresc, şi credem că vei primi cererea noastră şi vei uşura suferinţe lor. Ai spus că ai leacuri pentru toate felurile de boli, şi de aceea nădăjduim că iubirea ta de oameni nu s-a împuţinat. Cine poate spune mulţimea minunilor tale? Cine ştie câţi suferinzi au aflat izbăvire prin rugăciunile tale?
    Ajută-i, Sfinte Efrem, ajută-i. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru ei şi, dacă le este de folos să fie tămăduiţi degrabă, fă să se întâmple aceasta spre slava lui Dumnezeu. Iar dacă le este mai de folos să ducă mai departe crucea suferinţei lor, ajută-i să rabde fără să cârtească, ca să primească luminoasa cunună a răbdării.
    Sfinte Mucenice Efrem, tu ai răbdat suferinţe de nespus, iar viaţa noastră este plină de desfătări. Dar chiar dacă suntem păcătoşi şi întinaţi prin tot felul de patimi, îndrăznim a ne ruga ţie. Căci nu pentru noi ne rugăm ţie, sfinte, ci pentru bolnavii aceştia pe care suferinţele i-au îngenunchiat. Fii lor păzitor, povăţuitor, ocrotitor şi tămăduitor, ca să îţi mulţumească cu inimă smerită şi să Îl slăvească pe Dumnezeu care te-a acoperit cu harul Său, arătându-te mare făcător de minuni, în vecii vecilor. Amin.

    *

    Primeşte, Sfinte Părinte Efrem, puţina noastră rugăciune, ne iartă pentru mulţimea neputinţelor şi neajungerilor noastre, iar durerile, bolile şi suferinţele ce ne-au cuprins tămăduieşte-le cu minunata şi grabnic-lucrătoarea ta iubire de oameni. Sporeşte-ne, dumnezeiescule Părinte, credinţa şi nădejdea întru tine, căci cel care a cunoscut o dată harul milostivirilor tale, s-a îndulcit de dragostea dumnezeiască şi nu te mai poate uita. Fă-te nouă tămăduitor, povăţuitor, părinte, ocrotitor, frate şi prieten de taină, pune în inimile noastre cuvântul cel de folos şi ne învaţă să-L iubim pe Mântuitorul Hristos măcar cu un strop din noianul dragostei tale dumnezeieşti. Dăruieşte-ne sănătate sufletului şi trupului, ca atât prin slăbiciuni şi neputinţe, cât şi prin bucuria sănătăţii să aducem slavă şi cinstire Preasfintei şi de viaţă Făcătoarei Treimi. Primeşte-ne, Părinte Efrem, şi nu ne trece cu vederea, căci credem cu adevărat că Unul este Dumnezeul tău şi Dumnezeul nostru – Mântuitorul Iisus Hristos – Căruia I se cuvine slava dimpreună şi Părintelui Ceresc şi Preasfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

    *

    Sfinte Mare Mucenice Efrem, ascultă rugăciunea mea, a păcătosului, şi vino în ajutorul meu. Am aflat de minunile tale, am aflat de darurile pe care le-ai primit de la Dumnezeu pentru jertelnicia ta. Şi vâzând cum atâta mulţime de oameni a fost ajutată de tine, îndrăznesc să nădăjduiesc şi eu, ştiind că nu vei trece cu vederea, cererea mea. De nenunmărate ori te-ai arătat în vedenii şi vise, spunând celor credincioşi că vor primi cele cerute în rugăciune. Eu nu sunt vrednic de o astfel de mângâiere, pentru că păcatele mele sunt multe şi credinţa mea este puţină, dar cred că iubirea ta covârşeşte răutăţile mele şi nădăjduiesc că prin mijlocirea ta voi pune început bun mântuirii mele. 
    Roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, Sfinte, să caut cele de folos mântuirii. Trupul meu este slăbănogit de păcate şi sufletul meu este moleşit din pricina patimilor. Iubitor de păcate sunt şi la faptele cele bune mă levenesc. Cere-i lui Dumnezeu să îmi sporească credinţa, să-mi înmoaie inima cea învârtoşată, să îmi dăruiască smerenie, răbdare şi râvnă în războiul duhovnicesc. Sfinte Efrem, învaţă-mă să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd şi să iert. 
    Sfârşitul tău mucenicesc mă îndeamnă să lepăd desfătările trecătoare ale acestei lumi. Chinuirile tale mă îndeamnă să ridic şi eu crucea ascultării de Dumnezeu. Învaţă-mă, sfinte, să trăiesc nu după voia mea, ci după voia dumnezeiască, să nu caut cele ale mele şi să mă izbăvesc de patimile şi de păcatele care mă apasă. Alungă de la mine toate ispita diavolească. Prea mult am păcătuit, prea mult am izgonit de la mine harul dumnezeiesc. Acum a sosit ceasul mântuirii mele, sfinte. Domnul bate la uşa inimii mele şi vreau să îi deschid. Ajută-mă, sfinte, că sunt neputincios. 
    Roagă-te pentru mine până la ultima suflare a vieţii mele. Roagă-te Sfinte Efrem, pentru tot poporul creştinesc, pentru toţii ierarhii, preoţii, monahii şi credincişii. Roagă-te pentru părintele meu duhovnicesc şi pentru toate rudeniile mele după trup şi după duh. Roagă-te sfinte pentru robii lui Dumnezeu (numele), pentru toţi cei care mi-au cerut să mă rog pentru dânşii, pentru toţi cei care se roagă ori se ostenesc pentru mine, pentru toţi cei care mi-au făcut vreun bine ori vreodată m-au ajutat, ştiuţi şi neştiuţi. Ajută Sfinte Efrem pe cei care zac în patimi, robiţi de nepocăinţă şi trândăvie, pe cei ce sunt în necazuri şi în ispite. Alină-le suferinţa sufletească şi trupescă şi-i ocroteşte pe cei ce sunt în închisori, în spitale, azile sau orfelinate şi pe toţi cei care sunt singuri, bolnavi şi neputincioşi. Înmulţeşte rugăciunile pe care le faci pentru noi, Sfinte, ca şi noi să cădem la rugăciune, mulţumindu-ţi din prea plinul inimii. Ca împreună cu tine să îl slăvim pe Dumnezeul cel în Treime lăudat, în vecii vecilor. Amin.

    *

    Sfinte Părinte Efrem, inima mea e sfâşiată de durere şi de amărăciune şi nu ştiu ce cuvânt să aduc înaintea ta. Nimic nu mă mai bucură în această viaţă şi poverile şi suferinţele cele lăuntrice îmi sunt ca o băutură otrăvitoare şi cumplit de amară. Nu-L mai desluşesc pe Dumnezeu în nimeni şi nimic şi mă simt ca un om care e omorât de propriile gânduri.
    Izbăveşte-mă, Sfinte, de această asuprire diavolească, căci nu mai pot răbda mâhnirea şi urâciunea aceasta ce-mi soarbe vlaga şi toată puterea de viaţă. Tu i-ai văzut pe batjocoritorii şi ucigaşii tăi şi ai răbdat nenumărate schingiuiri şi urâciuni din partea lor, dar prin dragostea ta pentru Dumnezeu ai rămas neclintit în credinţă, înfruntând acea privelişte de iad. Cu totul m-am slăbănogit, iar din multa durere lacrimile nu le mai pot opri. Nu am la cine să merg, nu este cine să mă audă, nu este cine să mă mângâie, nu este cine să-mi spună o vorbă bună. Fă-te tu toate acestea pentru mine, Sfinte Efrem, şi aşa cum eu nu ştiu, tămăduieşte şi limpezeşte sufletul meu, ridicându-mă întru nădejde şi lumină. Ştiu că e de necuprins cu mintea toată pătimirea ta mucenicească, şi tocmai de aceea te rog pe tine, căci ştiu că ai răbdat urâciuni nemăsurat mai mari decât ceea ce rabd eu acum.
    Fie-ţi milă de mine ca de un frate mai mic şi foarte neputincios şi rânduieşte în aşa fel, încât prin această durere pe care o trăiesc acum să cunosc mai bine ostenelile tale muceniceşti şi ceea ce înseamnă purtarea de fiecare zi a crucii. Amin.

    *

    Am uitat, Cuvioase Părinte Efrem, obârşia noastră cea de Sus şi înnoirea primită în focul Botezului, şi de aceea vin asupra noastră multe necazuri şi primejdii, căci cu totul ne-am împătimit de cele pământeşti şi de îndulcirea simţurilor. Braţele noastre s-au deschis spre agonisirea lucrurilor trecătoare şi a slavei celei pieritoare, căci am uitat că ele sunt zidite spre mărturisirea dragostei de Dumnezeu şi de aproapele. Picioarele noastre au apucat calea păcatului, a uitării şi a nesimţirii sufleteşti, iar mintea şi inima ne sunt înceţoşate de nălucirile poftirilor şi ale doririlor deşarte. Iarăşi şi iarăşi am trecut cu vederea că bogăţia cea mai mare ce se poate dobândi pe acest pământ este Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Viaţa noastă s-a făcut o învolburare de întuneric, griji şi dorinţe găunoase şi pieritoare, iar aprinderea stricăciunii mistuie sufletele noastre.
    Pentru aceea alergăm către tine cu grăbire, Sfinte Părinte Efrem şi te rugăm cu lacrimi: aprinde şi în inimile noastre focul dragostei de Dumnezeu, ca să nu fim pârjoliţi de văpaia cea întunecată şi amarnică a pustiirii, a nesimţirii, a necazurilor şi a primejdiilor. Fă-te nouă liman şi adăpostire în lupta cu cugetul trupesc şi mijloceşte-ne milă şi har înaintea Mântuitorului Hristos, Căruia se cuvine slava cinstea şi închinăciunea, dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în veci vecilor. Amin.

    *

    Sfinte Mare Mucenice Efrem, slabă este credinţa mea, săracă îmi este inima mea, risipită îmi este mintea şi nevrednic sunt de ajutorul tău; dar mare este dragostea ta faţă de tot omul care te cheamă în ajutor. Aşa învrednicindu-mă şi eu de binefacerile tale, cu gând smerit şi cu evlavie cad înaintea ta, mă închin şi cu buze necurate îţi sărut cu recunoştinţă icoana şi îţi mulţumesc, că nu ai trecut cu vederea cererile mele, ci, după obicei, te-ai arătat grabnic ajutător.
    M-ai ajutat Sfinte Efrem când grele încercări şi teamă m-au cuprins iar acum sfinte primeşte mulţumirea, recunoştinţa şi dragostea mea ca unui rob nevrednic. Aşa cum ai împlinit cererile mele, întăreşte-mă să împlinesc şi eu poruncile lui Dumnezeu. Precum nu ai şovăit a mă izbăvi de necazuri şi a tămădui trupul meu, nu şovăi a curăţi şi sufletul meu de toată întinăciunea. Luminează-mă Sfinte Efrem cu rugăciunile tale, să nu-mi pun nădejdea în oameni, în mintea mea sau în sănătatea trupului meu, ca să nu fiu ruşinat. Iar pentru că întinat şi robit de patimi sunt eu şi nu am îndrăznire către Dumnezeu, te rog, Sfinte al meu ca aşa cum m-ai ajutat până acum, să-mi fii mie sprijinitor, cu rugăciunile tale către Hristos Dumnezeu, ori de câte ori furtuna încercărilor se va abate asupra sufletului meu. 
    Te rog ocroteşte cu rugăciunile tale şi pe robii lui Dumnezeu (numele), pe toţi cei care mi-au cerut să mă rog pentru dânşii, pe toţi cei bolnavi, necăjiţi sau ispitiţi, pe toţi cei care au nevoie de ajutorul tău, şi pe tot poporul binecredincios. Amin.

     *

    Sfinte Efrem, ocrotitorule al părinţilor binecredincioşi şi al copiilor lor, auzi rugăciunea noastră şi sârguieştete să ne vii în ajutor. Ne rugăm ţie, sfinte, pentru copiii noştri. Ocroteşte-i prin rugăciunile tale, fii lor povăţuitor pe calea adevărului şi fereştei de toată ispita şi necazul. Fii lor călăuză pe marea cea învolburată a vie­ţii acesteia. Fii lor dascăl înţelept, învă­ţândui să aleagă cele bune şi să se ferească de cele rele.
    Roagăte pentru ei Iubitorului de oameni, Dumnezeu, să le dăruiască sănătate sufletească şi trupească şi minte luminată. Tu, cel ce teai arătat fetiţei pe care ai îndemnato să se spovedească, îndeam­năi şi pe copiii noştri să meargă pe calea spovedaniei. Tu neai învăţat că Sfânta Împărtăşanie este cel mai mare ajutor pentru copii, pentru aceasta ajutăi pe aceştia să trăiască o viaţă curată, pentru a primi fără osândă Sfintele Taine.
    Ne rugăm ţie, Sfinte Efrem, pentru toţi copiii credincioşi, pentru duhovnicii şi părinţii lor. Fereştei de prieteniile pierzătoare de suflet, fereştei de uneltirile celui viclean. Ajutăi, sfinte, să ducă o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu şi să fie pilde de credinţă şi evlavie pentru cei din jurul lor. Ca, lucrând cele de folos şi simţind ocrotirea ta, să îţi mulţumească în fiecare zi a vieţii lor şi pe Dumnezeu să Îl laude în tot ceasul, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

    joi, 18 iulie 2013

    Cuvinte de invatatura a parintelui Nicodim de la Manastirea Buna Vestire Avellino Napoli

    Am avut bucuria sa iau parte la sfanta liturghie de la Manastirea Buna Vestire de la Avellino(Napoli) si sa il cunosc personal pe parintele Nicodim si diaconul Moise de acolo.Va impartasesc minunatele cuvinte de invatatura ale parintelui...postand cele trei umile inregistrari facute.Va rog sa va incarcati cu rabdare si sa ascultati cateva din invataturile parintelui.


     stareţul mănăstirii, Protosinghelul Nicodim Burcea

    Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More